Aparent, actuala putere politica parea ca a preluat temerea si temele fostei guvernari PSD Ponta, dar si ale celei tehnocrate Ciolos privitoare la dezastrul sistemului sanitar romanesc,dar mai ales pe cele referitoare la situatia grava a exodului medicilor. Am spus aparent si am spus parea, pentru ca finalul a fost emiterea unei legi bazate pe un program de guvernare care continea sume alocate nu pe baza unor analize, evaluari sau comparatii pragmatice si realiste, ci plecand amatoriceste de la impresii si pretinse calcule niciodata dezvaluite. Intr-o tara in care cheltuieli publice fanteziste si inutile sunt facute zilnic cu generozitate inconstienta, medicii sunt fortati sa munceasca in conditii salariale jalnice si in conditii de munca de secol XIX. Augmentand si argumentand exodul. Sub privirea indiferenta a poporului roman.

Chiar si in conditiile unei totale lipse de realism raportat la valoarea sociala a profesiei medicale, la care nu trebuie uitat niciodata ca ar fi trebuit aplicate compensatii pentru anii de sclavie si voluntariat pe care medicii romani au fost nevoiti sa ii sufere timp de 27 de ani, a aparut Legea salarizarii nr. 153/2017, urmare ciuntita si amanata a unor intense promisiuni electorale care ipotetic trebuiau asumate prin programul de guvernare PSD.

Veniturile estimate de catre chiar Legea 153/2017 sunt foarte departe de a asigura linistea medicilor romani din punct de vedere material, mai ales daca adaugam transferul contributiilor de la angajator la angajat. Cu toate acestea, plecand de la faptul ca este, totusi, o lege a salarizarii, solicitam aplicarea ei in spirit si in litera, avand in vedere ca exista voci si presiuni la nivel guvernamental ca actualele prevederi legale sa nu se aplice sau sa fie prorogate pina in 2022. Dramatic este ca multe din aceste presiuni vin din zona sistemului sanitar. Ce nu se ia in calcul este ca aminarea aplicarii legii incepand de la 1 martie 2018 a creat deja in sistem neincredere profunda in actul de guvernare actual, acest lucru intamplandu-se simultan cu un ciudat flux neintrerupt de cresteri de salarii, pensii si facilitati acordate altor sectoare de activitate si sincron cu imense cheltuieli publice centrale sau locale complet inutile pentru bunul mers al tarii sau al comunitatilor.

In mod straniu, nimeni nu vorbeste despre lucrurile esentiale, insa, despre puterea reala de cumparare de bunuri si servicii, despre raportul dintre creșterea salariilor și creșterea prețurilor, pentru a avea o imagine corectă a capacității de a achiziționa bunuri, servicii si upgrade profesional. Cifrele fluturate in media sau la asa-zisele negocieri Guvern-sindicate nu inseamna nimic daca nu sunt luate in calcul realitatile pietei si mecanismele economice implacabile.Medicii din aceasta cauza pleaca, din deficitul puterii reale de cumparare sau mai exact din PPC (paritatea puterii de cumparare) care e devastatoare comparativ cu tarile UE. Ei bine, exact aici este cheia: medicii compara ce pot ei obtine pe aceeasi munca si pe acelasi timp, in conditii mai bune de viata si de munca in Vest, comparativ cu Romania. Ei pleaca, deci, din cauza puterii de cumparare dramatic scazute zi de zi (a se nota scumpirile gazelor, energiei electrice, combustibilului, trendul monedei nationale in fata Euro, inflatia, etc).  

Ca si principii, Promedica subliniaza ca:

  1. existenta in continuare a 3 niveluri de salarizare pentru meseria de medic contravine principiului enuntat in lege de salarizare egala la pregatire egala. Pentru stimularea pentru specialitati deficitare exista alte metode de crestere a veniturilor pe perioda cat este nevoie de ea. In alegerea specialitatii trebuie sa primeze partea motivationala si cea de abilitati personale, nu cea materiala. Acest lucru nu va aduce performanța in medicina romaneasca.
  2. dorinta de a stabili salariul din grila pentru 1,4 norme este ilegala si imorala. Peste o treime din medici nu fac garzi, deci nu vor putea lucra decat o norma, iar legea este clara – salariul este pentru o norma legala de lucru. A dori ca cei care lucreaza in mod voluntar ,conform Codului Muncii , 48 de ore pe saptamana sa fie platiti la fel este si ilegala si imorala.
    Cresterea fiscalitatii prin trecerea contributiilor de la angajator la angajat este o masura politica pe care guvernul trebuie sa si o asume integral politic.A cauta sprijinul si suportul partenerilor sociali este iluzoriu: decontul va fi exclusiv electoral.
  3. Lipsa unui regulament de sporuri si a unui contract colectiv de munca va face posibila existenta aplicarii legii dupa bunul plac. Iar noi stim ca in sistemul public de sanatate aplicarea legii se face adesea dupa ureche. Inca sunt in actiune  reglementari abrogate de 7 ani (vezi sporul acordat specialitatilor chirurgicale in blocul operator pentru medici, in multe locuri se aplica 7 %  desi el este de 50 % pe timpul petrecut in sala de operatie; la fel, liberul obligatoriu in care angajatorul trebuie sa puna anagajatul dupa 24 de ore lucrate care nu se aplica in imensa majoritate a spitalelor).
  4. Anul 2018 nu trebuie sa fie un an in care vreunui angajat din sanatate sa ii scada salariul indiferent de fiscalitate. Cresterea veniturilor unor categorii nu trebuie sa ataraga scaderea veniturilor altor categorii. Cresterile veniturilor pentru medici nu fac decat sa incerce sa aduca medicul catre locul pe care il merita in piramida angajatilor din sanatate. Noi credem ca idea inca nepusa in practica e doar un timid inceput.
  5. Trebuie reglementată situația medicilor cadre didactice. În prezent desi cei mai mulți desfășoară activitate spitaliceasca la fel cu colegii lor, insa doar pe jumătate ca timp, nu beneficiază de drepturile aferente unui contract cu timp partial.
  6. Salarizarea va rămâne veșnic o nebuloasa cata vreme nu exista normarea muncii in sistemul sanitar, pentru medici fiind un cumul de activități diverse, mai multe decât în alte profesii, inclusiv cand vorbim de asistentele medicale.  Exista modele propuse de Organizatia Mondiala a Sanatatii (modelul WISN), pentru normare,  dar la noi nu se fac analize aplicate si nu se doreste o normare a muncii medicului. Ca rezultat – sporurii acordate arbitrar,  erori în documentarea cazurilor, situații cu risc de malpraxis, conflicte cu administrația.
  7. Scutirea de impozitul pe salariu prevazuta in programul de guvernare PSD ramane un lucru benefic in special pentru medicii de familie si de ambulatoriu, o gura de oxigen necesara acestui segment de profesionisti care nu sunt prinsi in Legea 153/2017. De aceea, consideram ca trebuie revenit asupra deciziei Guvernului de a anula aceasta prevedere electorala.

 

Intrucat Art. 5 din Anexa II a Legii 153/2017 a suscitat in lumea medicala un interes enorm si dezbateri intense, prezentam si:

Opinia Sindicatului Medicilor Promedica referitoare la aplicarea și interpretarea prevederilor art. 5 alin 2 din Anexa II din Legea 153/2017.

În data de 1 iulie 2017 a intrat în vigoare legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice nr. 153/2017, care în art. 5 al. 2 din Anexa II, Capitolul II prevede că :

(2) Gărzile efectuate de medici în cadrul normei legale de muncă și al programului normal de lucru de la funcția de bază în limita a 48 de ore pe săptămână, care reprezintă durata maximă legală a timpului de muncă, inclusiv orele suplimentare, reprezintă gărzi obligatorii.

Formularea textului legal a născut discuții și mai mult, temeri din partea reprezentanților organizațiilor sindicale, legate de un posibil abuz în aplicarea și interpretarea sa, ce s-ar putea face contrar principiilor fundamentale care reglementează timpul de lucru.

Orice analiză a unei norme de drept trebuie raportată la finalitatea pe care legiuitorul a urmărit-o la momentul adoptării sale, dar și la întreg cadrul legislativ care conturează drepturile și obligațiile corelate cu aceasta.

Fără îndoială, activitatea medicilor este guvernată de dreptul muncii, aceștia având încheiate contracte individuale de muncă cu unitățile sanitare.

Articolul 5 al. 2 din Anexa II, Capitolul II face referire atât la programul normal de lucru al medicilor, cât și la regimul gărzilor obligatorii.

Cele doua noțiuni nu se exclud, ci trebuie aplicate și înțelese raportat la noțiunea de protecție socială garantată de Constituție și la efectele contractului individual de muncă.

Pe de o parte, prin acest text normativ se prevede că efectuarea gărzilor se face în cadrul programului normal de lucru de la funcția de bază în limita a 48 de ore pe săptămână, care reprezintă durata maximă legală a timpului de muncă, inclusiv orele suplimentare.

Așadar, legea este foarte clară, durata maximă a timpului de lucru este de 48 de ore, inclusiv orele suplimentare.

Această limită superioară, de maximum 48 de ore, este evident o excepție de la regula programului normal de lucru, care în general este de 40 de ore pe săptămână, în cazul medicilor fiind redus prin norme speciale la 35 de ore.

Diferența până la nivelul maxim de 48 de ore săptămânal, peste programul normal de lucru, o reprezintă orele suplimentare, la care face trimitere expresă art. 5, citat mai sus.

Reglementarea programului normal de lucru își are fundamentul în art. 41 al. 3 din Constituția României, care garantează oricărui cetățean un program de lucru zilnic, care, în medie, nu poate fi mai mare de 8 ore, respectiv 40 de ore săptămânal.

Principiul a fost reluat și în legislația general aplicabilă contractului individual de muncă, respectiv în codul muncii care în art. 112 al. 1 prevede că “pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână”.

În plus față de programul normal de lucru, angajatul poate presta ore suplimentare, în limita a maximum 48 de ore săptămânal, asa cum arată  expres atât art. 114 al. 1 din codul muncii cât și art. 5 din Anexa II din legea salarizarii personalului plătit din fonduri bugetare.

Orele suplimentare sunt definite de codul muncii în art. 120, astfel:

„ (1) Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară.

(2) Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepția cazului de forță majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii, producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident”.

Se observă că textul impune angajatorului ca pentru efectuarea orelor suplimentare să ceară acordul expres al salariatului.

În caz contrar, s-ar aduce o încălcare gravă normei constituționale care nu permite un program normal de muncă, în medie, mai mare de 40 de ore pe săptămână.

În concluzie, un salariat, indiferent de regimul juridic aplicabil funcției sale, nu poate fi obligat să presteze în favoarea unui angajator ore suplimentare, în afara programului normal de lucru instituit prin lege, fără acordul său expres.

Aceasta este și viziunea legiuitorului care prin art. 5 din Anexa II, Capitolul II din legea 153/2017, arată că cele 48 de ore, includ și orele suplimentare.

Respectivele ore nu sunt o obligație a salariatului decât în măsura în care și-o asumă expres.

Pe de altă parte, garda reprezintă, acolo unde specificul unității sanitare cere, o obligație a medicului, care se poate efectua doar cu respectarea principiilor dreptului muncii.

Folosirea de către legiuitor a noțiunii de “garda obligatorie” nu este echivalentă cu vreo derogare de la regulile impuse de dreptul muncii cu privire la timpul programul de lucru.

De altfel, textul specifică de la început că aceste gărzi sunt efectuate in cadrul programului normal de lucru (program normal care nu poate fi decât de maxim 40 de ore /săptamână), arătând că limita maximă este de 48 de ore săptămânal, inclusiv orele suplimentare.

Ca atare, textul de lege în cauză nu poate fi interpretat ca o încălcare a principiilor instituite de Codul Muncii și Constituție.

Așa cum am subliniat deja, nivelul maxim este o excepție de la programul general, iar pentru a se ajunge aici este necesar și acordul salariatului.

 

Sindicatul Medicilor Promedica – Departamentul de Comunicare

Bucuresti, 17 oct 2017